#
Doing Business în Uniunea Europeană 2017: Bulgaria, România și Ungaria măsoară 22 de orașe, trăgând următoarele concluzii:

  • În cadrul celor șase orașe măsurate în Bulgaria, Ruse se evidențiază în domeniile privind înregistrarea transferului dreptului de proprietate și soluționarea litigiilor comerciale, iar Burgas, în domeniul conectării la rețeaua de electricitate; Varna se remarcă prin eficiență în domeniul constituirii societăților comerciale, iar Sofia, prin viteza relativ rapidă de obținere a autorizațiilor de construire.
  • În cadrul celor nouă orașe măsurate în România, Iașiul se află în frunte în domeniul conectării la rețeaua de electricitate, în timp ce Craiova se remarcă pentru bunele practici în obținerea autorizațiilor  de construire, Timișoara pentru eficiența în soluționarea litigiilor comerciale iar Oradea pentru o mai bună calitate a administrației funciare.
  • În cadrul celor șapte orașe măsurate în Ungaria, Debrecen se remarcă pentru bunele practici în domeniul soluționării litigiilor comerciale și eficiență în înregistrarea transferului dreptului de proprietate; Szeged se află în frunte în domeniul conectării la rețeaua de electricitate, iar Pecs, în domeniul obținerii autorizațiilor de construire.

Accesați numele orașelor pentru informații detaliate. Accesați titlurile categoriilor pentru a sorta datele.